Incubatorul National JA BizzFactory, Editia 2022

 

Junior Achievement (JA) Romania invită profesorii și studenții din Facultatea de Ştiințe Economice şi Administrarea Afacerilor să participe la Incubatorul Național JA BizzFactory™, Ediția 2022.

Incubatorul BizzFactory™ este cea mai importantă componentă a programului internațional de Antreprenoriat Junior Achievement StartUp, reprezentând etapa de aplicare practică a cunoștințelor dobândite în facultate și în cadrul cursurilor de educație antreprenorială, economie și management.

Echipele de studenți, sub îndrumarea unui profesor coordonator, se pot înscrie gratuit cu o idee de afacere, având ocazia să primească mentorat de specialitate din comunitatea de business, pentru a pune în practică această idee, să dezvolte un concept de business și să îl testeze pe piață cu suport financiar. De asemenea, studenții care realizează pilotul complet de business își pot echivala practica obligatorie pentru facultate.

Cele mai bune echipe din țară, cu idei fezabile de afaceri vor fi selectate pentru a primi subvenții de realizare a start-up-ului și echipa desemnată câștigătoare după finala națională va reprezenta România la finala europeană a competiției de antreprenoriat, Gen-E.

Informații despre etapele Incubatorului BizzFactory™, calendar și condiții de înscriere pot fi consultate la: https://jar.ro/incubator

Pentru înscriere, un reprezentant al fiecărei echipe de studenți este rugat să completeze formularul la https://jar.ro/inscrieri-bizzfactory, până pe 14 ianuarie 2022.