Practica platita

Universitatea din Varșovia, în calitate de lider al proiectului RIS Fellowships, informează că au început înscrierile pentru obținerea unor stagii de practică plătite, cu o durată de 3 luni, prin care studenții și absolvenții participanți își pot dezvălui talentele în sectorul agroalimentar, câștigând experiențe practice și consolidând abilitățile legate de locul de muncă, inclusiv gândirea analitică și rezolvarea problemelor creative. Toți stagiarii vor primi o bursă de 1000 euro brut lunar.

 Proiectul se adresează studenților și absolvenților din 13 țări, printre care și România, iar termenul limită de înscriere este data de 30 aprilie 2018.

Procedura de recrutare conține mai multe etape:

Crearea unui profil LinkedIn și încărcarea unui filmuleț de 1 minut în care candidații se vor prezenta și răspunde la întrebarea deschisă cu privire la motivația lor.Participarea la un atelier de lucru de o zi (vor fi 13 astfel de ateliere, în locații/ țări diferite). În urma acestor ateliere de lucru, va fi alcătuită o listă cu cei mai buni participanți, care vor merge în etapa următoare de selecție.Interviuri on-line cu companiile care vor organiza stagiile de practică, care vor avea loc la sfârșitul lunii iunie și la începutul lunii iulie 2018. Pe baza interviurilor, primii 30 de candidați vor fi selectați pentru efectuarea stagiilor de practică. Lista companiilor partenere care vor organiza aceste stagii și descrierea lor este disponibilă pe site-ul proiectului.

Informații suplimentare privind aceste stagii, modul de înscriere și de evaluare a participanților, sunt disponibile la link-ul:

http://timo.wz.uw.edu.pl/