CONCURS - Economia vazută prin ochii de student
Dragi studenți,
De Ziua Universității, vă lansăm provocarea „Economia văzută prin ochii de student, ediția 2026” – un concurs care îmbină științele economice cu spiritul dinamic al TikTok-ului/Instagramului!
Ce trebuie să faceți?
Sunteți invitați să realizați materiale video scurte prin care să surprindeți, într-o manieră creativă și autentică, un subiect referitor la științele economice, experiența de student, viața academică, activitățile din campus, interacțiunea cu colegii și profesorii, precum și modul în care economia este percepută în viața de zi cu zi.
Pot participa studenții Facultății Științe economice și administrarea afacerilor (programele de studii de licență și de masterat).
Formatul materialelor
- • videoclip tip Reels (Instagram) sau TikTok;
- • durată maximă: 30–60 secunde;
- • conținut original, realizat de participant.
Conținutul videoclipului
Videoclipul trebuie să reflecte tema: „Economia văzută prin ochii de student” și să fie realizat într-un mod respectuos, fără a aduce atingere imaginii universității, facultății sau membrilor comunității academice.
Cum participați?
Trimiteți video-ul, descrierea acestuia și membrii echipei pe email la adresa eliza.nichifor@unitbv.ro până vineri, 27.02.2026 ora 23:00. Puteți participa și în echipă de maxim 4 persoane. Videoclipurile vor fi postate pe canalul nostru de TikTok/Instagram, vor fi jurizate, iar cele mai atractive vor fi premiate.
Criterii de evaluare
- • creativitatea și originalitatea;
- • relevanța față de tema propusă;
- • mesajul transmis și calitatea materialului;
- • impactul în mediul online (număr aprecieri).
Ne vom întâlni luni, 02.03.2026, pentru a sărbători împreună creațiile voastre și spiritul inovator al facultății.
Dispoziții finale
Prin participare, studenții își exprimă acordul ca materialele realizate să poată fi distribuite pe canalele oficiale de comunicare ale facultății și universității, în scop de promovare academică.